Trasee și drumeții
Reguli nescrise pentru traseul GR20 din Corsica: ghid practic pentru mers pe jos
Adu-ți propriile cine și cumpără gustări! Navigarea pe traseul GR20 din Corsica este adesea înconjurată de o reputație de a fi unul dintre cele mai asetre trasee lungi din Europa. Deși provocările…

Adu-ți propriile cine și cumpără gustări!
Navigarea pe traseul GR20 din Corsica este adesea înconjurată de o reputație de a fi unul dintre cele mai asetre trasee lungi din Europa. Deși provocările sunt reale, mulți consideră că această faimă este exagerată, dezbaterile privind gradul de dificultate putând fi lăsate pentru alt moment.
Terenul abrupt, urcările abrupte, sistemul complex de rezervare a adăposturilor montane și peisajul mediteranean spectaculos definesc experiența, însă traseul în sine este bine marcat și destul de intuitiv.
Majoritatea ghidurilor oferă aceleași informații standardizate: ascensiuni dificile, priveliști superbe și adăposturi de munte, repetând mereu aceleași detalii. Totuși, aceste date generale nu sunt întotdeauna suficient de utile pentru cineva care intenționează să parcurgă efectiv ruta. Acestea sunt detalii pe care le puteam cunoaște înainte de a pune piciorul pe GR20.
După ce am finalizat o traversare completă, orientată spre nord, în ultima parte a lunii mai, pe parcursul a nouă zile, acum pot împărtăși o serie de sfaturi practice și trucuri menite să vă transforme experiența într-una reușită. Baza acestor recomandări este experiența mea directă, ceea ce înseamnă că nu veți fi neapărat de acord cu fiecare punct, dar iată ce ofer eu ca sfaturi subevaluate și utile pentru o plimbare mai plăcută pe GR20.
Nu vă bazați exclusiv pe mesele din adăposturi pentru cina zilnică. Deși refugii montane de-a lungul GR20 servesc mâncare caldă, dependența totală de ele poate fi o miză riscantă. Cinele din adăposturi sunt semnificativ mai scumpe decât alimentele obișnuite sau preparatele dehidrate pe care vi le ari dumneavoastră. Mai mult, alegerea de a mânca la refugiu vă impune un program rigid; sunteți obligați să serviți masa în momentul stabilit de personal și să ajungeți înainte de ora fixată pentru cină.
Aceasta elimină posibilitatea de a merge pe traseu până târziu dacă inspirația vă este la apogeu sau dacă ziua se prelungește peste așteptări. Sunteți, de asemenea, blocat într-o aranjament comunitar de masă, alături de o mulțime de persoane cu care s-ar putea să nu aveți un limbaj comun. Poate aceasta este exact atmosfera pe care o căutați, sau poate preferați să vă savurați masa în liniștea cortului.
La refugiu, nu aveți opțiuni. Dacă valorificați flexibilitatea la masă sau doriți să contemplați un peisaj liniștit seara din cort, aducerea propriei provizii este extrem de recomandată. Transportul unui stoc de mese dehidrate (sau orice altă cină preferată pentru turismul cu rucsac – gătită sau nu) vă permite să păstrați controlul asupra bugetului alimentar, alegerilor culinare și programului personal.
Aduceți-vă propriile cine și cumpărați gustări pe traseu. Dacă nu doriți să purtați greutatea proviziilor pentru toată călătoria încă de la prima zi (nu există nicio nevoie de asta pe GR20, mai ales dacă îl parcurgeți etapă cu etapă, abordare pe care nu o recomand), o soluție compromis utilă este să împachetați cât mai multe cine, bazându-vă pe refugii doar pentru prânz și gustări.
Opțiunile de gustări și prânzuri disponibile în refugii sunt surprinzător de bune. Puteți găsi regulat sandvișuri generoase din baghetă, umplute cu carne locală și brânză, la un preț de aproximativ 8 euro.
Ele nu sunt nici măcar interesante, iar un flacon de sos iute ar putea fi util pentru a le da un picant, dar sunt suficiente când treceți printr-un refugiu intermediar în timp ce parcurgeți mai multe etape într-o singură zi.
În acest context, dependenta de refugii pentru cină este imprevizibilă.
Noi nu am mâncat deloc la refugii, dar am vorbit cu turiști care au făcut-o. Ei ne-au spus că experiența a fost variabilă.
La anumite locații, nu exista suficiente mâncare ca toată lumea să primească porții satisfăcătoare; în altele, mesele erau descrise ca fiind sățioase. Combinând prețurile ridicate, opțiunile limitate, orele stricte de masă și porțiile variabile, aducerea proprielor cine devine meritul greutății suplimentare din rucsac.
Nu vă așteptați la o reîntregire masivă a proviziilor la Vizzavona.
Ca punct neoficial de mijloc între secțiunile nordice și sudice ale GR20, Vizzavona este adesea imaginată ca un adevărat oraș și un punct robust de aprovizionare, unde turiștii pot reîncărca integral caloriile și echipamentul.
Îmi pare rău să spun că realitatea nu corespunde acestei imagini. În practică, opțiunile sunt extrem de limitate.
Vizzavona este foarte mică, constând dintr-un număr redus de hoteluri (am stat la Casa Alta și o recomand cu tărie dacă doriți să vă răsfățați; mesele servite au fost excelente, iar proprietarul era prietenos și vorbea engleză), o mică gară, o zonă de camping și un mic restaurant care funcționează dublu ca magazin de conveniență.
Când vine vorba de produse alimentare, veți găsi literalmente doar tablete de ciocolată, bomboane, biscuiți, câteva gustări din nuci de porumb și paste.
De fapt, opțiunile de aprovizionare din Vizzavona pot fi mai slabe decât cele disponibile în refugiile individuale de pe traseu.
Pleacă devreme pentru căldură, mulțimi și locuri?
Recomandarea mea este ca, dacă vedeți alimente bune pentru traseu sau gustări în oricare dintre refugii, să le cumpărați, în loc să sperați la o selecție mai largă la punctul central.
Cu toate acestea, dacă chiar doriți, puteți lua trenul din Vizzavona către un oraș mai mare pentru aprovizionare (sau pentru a părăsi traseul).
Asco (Stația de Schi) este cel mai bun și cel mai mare punct de aprovizionare.
Deși Vizzavona poate fi dezamăgitoare, există un alt loc pe traseu care oferă facilități și o selecție relativ extinsă de aprovizionare. Cel mai bun loc pentru civilizație, echipamente și mâncare? Asco (hartă) – situat la nord de Monte Cinto/punctul cel mai înalt al GR20 și la sud de Refuge de Carrozzu.
Deoarece Asco accesibil pe șosea și servește ca stațiune de schi iarna, găzduiește două hoteluri, două restaurante, un refugiu și un magazin bine aprovisionat care vinde materiale de prim ajutor, cremă de protecție solară, gustări și suveniruri corsice.
Este, de asemenea, singurul loc de pe GR20 unde am văzut sticle de gaz vândute. Are și un refugiu (rezervabil prin sistemul de rezervări).
Noi nu am dormit aici (am luat sandvișuri și gustări de la refugiu, precum și înghețată, mai multe gustări și puțină cremă solară din magazinul hotelului), dar părea un refugiu decent și mult mai plăcut decât multe altele pe care le-am trecut la sud (și apoi la nord).
Plecați devreme pentru căldură, mulțimi și locuri de camp. Începerea zilei de mers pe jos devreme aduce multiple beneficii pe GR20: vă ține departe de căldura din timpul zilei, vă ajută să evitați mulțimile și (poate) vă oferă o selecție mai bună a locurilor de camp (pentru cei care folosesc corturi).
Chiar și în ultima parte a lunii mai, temperaturile de pe traseu se încălziseră rapid.
Deoarece multe secțiuni ale GR20 sunt expuse și oferă puțină umbră, ieșirea pe traseu la (sau înainte de) răsărit este o idee bună dacă sperați să rămâneți hidratați și să evitați epuizarea cauzată de căldură.
O plecare timpurie vă va ajuta, de asemenea, să aveți traseul (mai mult) doar pentru voi.
Deoarece toată lumea trebuie să campeze în puncte desemnate (refugiile), dacă începeți devreme – înainte ca toți ceilalți să plece din refugiul în care ați dormit (și mergând în aceeași direcție cu dumneavoastră) – nu veți vedea pe nimeni până când nu începeți să depășiți persoanele care vin din direcția opusă (sau persoanele din refugiul dumneavoastră încep să vă depășească). Ultimul beneficiu al mersului pe jos devreme (în afară de a nu muri de deshidratare sau lovitură de căldură) este că, dacă faceți turismul cu rucsac și propriul cort (pe care l-aș recomanda dacă mergeți pe GR20), sosirea devreme la următorul refugiu vă oferă prima alegere a locurilor de camp.
Dacă parcurgeți mai multe etape într-o zi, acest beneficiu poate fi mai greu de realizat, dar merită încercat.
La refugii, veți găsi întotdeauna un loc unde să vă strecurați cortul (nu veți fi respins), dar dacă sosiți târziu, vă puteți simți lăsat cu cel mai prost teren (și poate fi chiar groaznic). A petrece noaptea pe un teren neegal, pe o suprafață stâncoasă sau în apă/murdarie după o zi mare de mers pe jos poate nu este experiența dorită pe GR20, dar poate fi una pe care trebuie să fiți pregătit să o acceptați. 💡 Sfatură pro: Rezervați-vă locul de camp imediat ce ajungeți la refugiu – înainte de a vă ocupa de logistică pentru check-in (sau plată, dacă nu ați rezervat anterior).
Nu vă fie frică de celebrele lanțuri. GR20 are reputația pentru terenul tehnic, abrupt și stâncos, în special secțiunile care includ lanțuri de oțel fixe. Pentru turiștii cu experiență (mai ales cei obișnuiți cu escaladarea ușoară), faima acestor lanțuri este în mare parte exagerată. În vreme uscată și senină, secțiunile de traseu cu lanțuri rareori prezintă o expunere reală, iar mulți turiști încrezători nu vor avea nevoie nici măcar să se țină de ele pentru a urca sau coborî în siguranță (noi nu le-am folosit niciodată, în afară de oportunitățile foto pentru a continua iluzia că GR20 este tehnic și înfricoșător).
Lanțurile pot fi necesare doar atunci când traversați secțiuni de rocă netedă, placată, în ploaie torențială, când granitul devine alunecos.
Dacă nu sunteți complet novice la mersul pe jos și nu aveți impresia greșită că GR20 este echivalentul unei plimbări în natură într-un parc național, nu lăsați secțiunile cu lanțuri să vă sperie să nu mergeți pe GR20 (sau variantele alpine).
Considezați luarea feribotului. Ajungerea și plecarea din Corsica poate fi prima mare piedică logistică (sau cel puțin una scumpă) pentru mulți aspiranți ai mersului pe GR20. Deoarece este o insulă (și nu este conectată la continent prin drum), veți avea nevoie fie să zburdați, fie să luați feribotul. Îmi permit să sugerez varianta a doua. Călătoria către Corsica cu feribotul oferă câteva avantaje practice pentru turiștii de pe GR20.
Feriboalele ocolesc restricțiile standard de bagaje ale companiilor aeriene, permițându-vă să transportați echipamente precum bătoace de trekking, Țepene de cort (uneori acceptate, uneori nu, pe avioane), sticle de gaz (neacceptabile de obicei pe avioane etc.
Sursa: Halfwayanywhere




